"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Dar din dar

Oameni dragi, stim cu totii ca exista multi oameni cu probleme, fara posibilitati materiale, cu copii bolnavi. Toti stim cel putin cateva cazuri. Unii poate am obosit si ne-am saturat sa auzim si nu mai vrem sa vedem, altii ajutam cum putem si luptam alaturi de cei care au nevoie. Eu am ales cu ceva vreme in urma sa fiu din a doua categorie. Si in acest moment cazul meu de suflet, ba chiar parte din sufletul meu este Stefania. Careia ii sunt alaturi de cand era inca la mamica ei in burta. S-a nascut fara o bucata de esofag, a fost operata la 8 luni in Germania, apoi din pacate au aparut alte complicatii in Romania, la inceputul acestui an a fost iar operata in Germania, cu succes! La aproape 5 ani, Stefania putea in sfarsit manca. Dar pentru ca organismul ei a fost tare chinuit in cei 5 ani de viata, mai are nevoie de, speram noi, o ultima interventie: refacerea muschiului dintre esofag si stomac, pentru repararea refluxului esofagian. Costurile se ridica la aproximativ 10.000 euro, plus 2-3.000 transportul si cazarea acolo (toate detaliile la Stefania pe blog). Deocamdata s-au adunat 1.500 de euro. Pana la suma necesara nu mai e foarte mult. Dar nici putin.


Eu ajut prin vanzarea papusilor si pernelor pe care le cos. O doamna minunata vinde papioane colorate si o parte din bani o doneaza Stefaniei. Bunica lui Stefi, Nina, face in perioada asta cozonaci buni si ii vinde, asa ca daca aveti nevoie de Craciun si vreti si sa ajutati, apelati cu incredere (Nina Dumitrascu - telefon 0763.998.823). Orice donatie este mai mult decat bine-venita:
Titular : NICULINA DUMITRASCU
ING BANK, SUCURSALA GIURGIULUI
RON: RO 12 INGB 0000 9999 0160 0322
EURO: RO 54 INGB 0000 9999 0163 2255
COD SWIFT: INGBROBU

Raiffeisen bank: 
RON -  RO63RZBR0000060016150244
EURO - RO55 RZBR 0000 0600 1639 8999
PAYPAL : nina.dumitrascu@yahoo.com
Adresa: Comuna Copaceni, str.Principala nr.  59 , Jud Ilfov.

Dar mai exista o modalitate prin care atat Stefania, cat si alte cazuri sau ONG-uri pe care doriti sa le sustineti pot fi ajutati. Redirectionarea impozitului pe profit de catre companii. Acum, la final de an. In prezent, operatiunile de sponsorizare si mecenat sunt reglementate prin Legea privind sponsorizarea nr. 32/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, iar tratamentul fiscal al acestora sub aspectul deductibilitatii si taxei pe valoarea adaugata, pentru operatiunile constând in acordarea de bunuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii, este reglementat de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.


Codul Fiscal a introdus din 2004 o facilitate la impozitare, de care inca foarte putine societati comerciale fac uz, si anumeredirectionarea a 20% din impozitul pe profit datorat statului catre un ONG.  Procedura in sine este una extreme de facila, presupunand eforturi minime din partea societatii comerciale. Astfel, in urma alegerii unei organizatii sau cauze a carei sprijin se urmareste, se va intocmi un contract de sponsorizare. De mentionat este faptul ca societatea va trebui sa realizeze, la momentul redactarii contractului, o estimare a valorii cotei de 20%. Contractul astfel finalizat va fi apoi trimis ONG-ului in cauza, care il va semna si stampila, cu obligatia de a returna companiei exemplarul primit. Contractul astfel incheiat constituie dovada actului de mecenat, iar in baza acestuia se va realiza redirectionarea.
Operatiunile de sponsorizare prin acordarea de numerar sau virament bancar se vor reflecta in contabilitate. Acestea vor fi evidentiate separat. Din profitul calculat, se va stabili valoarea impozitului de 16%. Din acest impozit se va scadea suma atribuita ONG-ului, reprezentand cota de 20%.
Se estimeaza ca daca toate firmele din Romania ar redirectiona 20% din impozitul pe profit (care daca nu e redirectionat, se duce in gaura neagra a bugetului de stat), ar fi vorba de 400 milioane euro, bani care ar putea ajuta cazuri de copii bolnavi, ONG-uri care se lupta pentru caini fara stapani, pentru copii bolnavi de cancer, pentru copii orfani si saraci care nu au acces la educatie.
Aveti o firma, lucrati la o firma mai mare, va rog deschideti discutia redirectionarii impozitului pe profit. E o formalitate nu foarte complicata (de ex, pe Stefania o puteti ajuta ca persoana fizica, printr-un contract de sponsorizare) care poate ajuta enorm. Anu trecut, in ultima clipa (29 decembrie), o firma mare de farmaceutice i-a donat Stefaniei 10.000 de euro, care, alaturi de cei 15.000 adunati prin donatii de la multi oameni cu suflet, au platit pentru saptamanile cat Stefi a stat in clinica din Germania, operatiile, tratamentul si transportul. De data asta e vorba de mai putini bani si speram noi, ultima interventie necesara pentru ca Stefi sa poata fi un copil nu doar foarte vesel, extraordinar de inteligent, ci si sanatos. 
Aveti alta cauza pe care doriti sa o sustineti, va rog luati cu incredere informatiile de mai sus si dati mai departe. Numai bine!


vineri, 13 iunie 2014

Decenta vs corectitudinea politica

Ii spuneam acum vreo luna unei prietene ca astept momentul in care ma voi exprima mai mult in engleza si suedeza si nu voi mai simti un implus, o curiozitate si un pic de nevoie (de a folosi limba romana) de a citi postari, articole, comentarii de la romani cu care nu as sta la o cafea daca ar fi sa ma iau dupa ce scot din ei. Si tinand cont ca modul in care ne exprimam spune multe despre noi, e un pic ingrijorator, cel putin pentru mine, cu cati oameni as refuza sa ies la o cafea. Imi doresc sa cunosc si sa am in jur oameni nu perfecti, nu care vorbesc din DEX, oameni care injura cand le vine, care spun ce cred, dar cu un dram de decenta. Hmmm, asta e cuvantul, decenta. Ce-o fi aia?

Ce m-a determinat sa spun vorbele de mai sus, care pentru voi poate par penibile sau fite, pentru mine au fost si sunt inca foarte dureroase? In ultimele luni, din acea curiozitate si din click in click, am ajuns sa citesc tot mai multe chestii intr-un limbaj si o exprimare de o violenta si o mizerie sub orice critica. Sa ne intelegem, nu am nicio problema cu injuratul, pana una alta, injuraturile cu pu pi fu si mu (desi cele mai multe tin de domeniul patologicului daca le iei la analizat) sunt parte din culoarea limbii romane. Desi intre timp cel putin in scris nu mai folosesc cuvinte "tari", am scris acu ceva ani despre cat consider eu de ok sa se injure si m-am amuzat citind varianta cenzurata a Povestii lui Creanga varianta Simona Tache (o citesc pe Simona, imi place de ea, o respect pentru modul in care s-a implicat in foarte multe campanii umanitare, cat si pentru decenta cu care scrie desi nu sunt intotdeauna de acord cu ce scrie, voi reveni cu detalii mai jos). In limbajul de care spun eu e vorba de ura si urat, de imputiciune si rautate, de judecata de genul aruncat bolovanul sau un rahat in plina figura pe principiul "e democratie/libertate de expresie si putem spune orice".

Primul fenomen (da, pot sa il numesc fenomen, pentru ca a avut si inca are o amploare de neinteles pentru mine) observat a fost linsajul public al Oanei Roman. Nu mi-e simpatica, cand lucram in domeniu o consideram suficienta si plina de ea in PR. Dar n-a contat niciodata aspectul ei fizic, modul in care se imbraca, pur si simplu nu e treaba mea, nu m-a agresat, nu mi-a invadat viata, nu mi-a facut absolut niciun rau. Ceea ce se pare ca nu e cazul cand e vorba de foarte multi romani care probabil au fost foarte afectati de prezenta ei in spatiul public, le-o fi furat dreptul de a-si lua shaorma din Dristor, le-o fi taiat din salariu, le-o fi stricat zen-ul din viata personala, pentru ca altfel nu imi pot explica valurile de injurii, mizerii, vome scoase la adresa ea. S-a pornit de la bancuri (multe de doi bani, deh, eu nu prea vad nimic amuzant in a face misto de oameni grasi) si s-a ajuns la ordinarii de genul "balena asta si-a mancat intai copilul inainte sa-l fete", "dupa vaca asta s-a spalat cu furtunul in sala de nasteri, ca dupa vite haha". Sute, mii de astfel de comentarii. Mi-a spus cineva ca "si-a cerut-o" si nu am inteles. Cum adica "si-a cerut-o"? A iesit public si v-a injurat de mama si pe voi si pe copiii vostri? V-a scuipat intre ochi in magazin? Sau pentru ca, intr-o societate plina de oameni trasi printr-un inel, super specialisti in moda si design vestimentar, frumosi, o societate plina de femei care nu au colacei, nu se ingrasa la o sarcina, nu au celulita si barbati perfect barbieriti, tunsi, parfumati, cu patratele pe abdomen Oana Roman v-a provocat la ura si voma pentru "tupeul inimaginabil" de a aparea public desi are kilograme in plus, de a-si fotografia burta de gravida desi nu e slabuta si delicata ca Bruma (care intre noi fie vorba, si-a luat si ea etichete de curva si nenorocita care isi bate joc de copilul ei nenascut ca pozeaza ca o tarfa cu burta la vedere), a bravat spunand ca cei care o injura sunt de fapt invidiosi pe succesul ei. Cum isi permite, ba, balena si vaca imputita sa ne provoace asa? La linsaj cu ea. Pentru ca merita. Pentru ca NOI suntem frumosi, slabi, destepti, modesti, cititi, finuti si e dreptul nostru sa atacam si sa linsam tot ce nu e ca noi!

De curand s-a declansat un razboi al dreptatii initiat de niste domni mai mult sau mai putin cunoscuti din mediul virtual (nu dau nume, nu e cazul sa le fac reclama, nici macar negativa) si in razboiul asta ei au facut publice profilele (de pe facebook sau site de matrimoniale) unor femei, de data asta necunoscute, care nu se pot apara, cu poze, ba chiar si cu nume, si cu mesajul "sunteti nasoale, urate, inestetice, va consideram proaste, pe langa ca sunteti urate, si pentru ca va permiteti sa va puneti pe net poze cu voi urate si unii va scriu "pupic" si "frumi" - niste ipocriti, ca doar orice compliment facut unui om urat e o minciuna - noi am decis sa va facem de rahat , desi nu avem nicio treaba cu voi, nu ne-ati facut niciun rau, nu va cunoastem, nu ar trebui nici macar sa ne intereseze ce poze va puneti voi pe net". Cavalerii dreptatii sustin nu doar "dreptul" lor de a batjocori pe oricine considera ei necorespunzator, ci o vad ca pe o datorie de a da o lectie! "Draga, esti urata si proasta ca asa zicem noi, taci si asculta, dupa care baga-te intr-o gaura in pamant si mori! Pentru ca noi, frumosii, desteptii, deosebitii si perfectii societatii romanesti in special, ai lumii in general, iti spunem tie, urato, ca esti handicapata, iti faci poze nasoale, de-aia te aratam la lume, nu ca sa iti anulam dreptul de a-ti pune poze pe net chiar daca esti urata, nuuuu, ci ca sa iti dam o lectie, noi facem un gest frumos de fapt! E de datoria noastra sa deschidem subiectul ipocriziei din societate facandu-va publice profilele si pozele!" 

Unul din acesti cavaleri ai dreptatii imi era amic pe facebook, chiar credeam ca se poate discuta cu el, si l-am intrebat de ce, care e scopul, ce bucurie are in a batjocori si a injura o femeie pe care nu o cunoaste, care nu il afecteaza in vreun fel, care are un singur mare pacat: si-a facut o poza de jos in sus, de i se vede gusa. Si asa am aflat ca "oamenii prosti isi merita soarta" ... L-am intrebat cum va reactiona daca fata lui, cand va mai creste, va fi hartuita si batjocorita de colegii ei pentru ca poate e mai grasuta, poate e prea slaba, poate are ochelari. Si ce o invata cand merg pe strada: uite, tata, lumea se imparte in noi astia frumosi si armoniosi si ceilalti, grasi, urati si prosti? Dupa cum ma asteptam de la cineva care face public profilul unui om pe care nu il cunoaste, pentru simplul motiv ca e "libertate de expresie" si e normal sa injuram si batjocorim oameni care nu se pot apara, domnul nostru a fost foarte suparat ca mi-am permis sa vorbesc de copilul lui, "asa o magarie nu se face!" Aha. Si pentru ca am incercat sa apar dreptul unui om de a-si publica pe net orice poza i se pare lui ok, chiar daca pentru unii e urat sau nasol, gras sau stramb, ba chiar am spus ca daca as vedea vreodata poza lui publicata de altii cu scopul de a fi batjocorit, l-as apara exact la fel cum fac cu femeia necunoscuta de care isi bate el si altii joc, si pentru nu am inteles dorinta asta de a-ti bate joc de cineva, am fost etichetata drept frustrata si ca sunt spalata pe creier in vestul plin de corectitudine politica si toleranta, dar el n-are toleranta pentru imbecili. Draga T.L., eu nu te-am sters de pe pe facebook pentru ca nu sunt toleranta, dar nu imi doresc sa te mai consider "prieten" nici macar la nivel virtual cand te consider un om mic. 

Am mai vazut in ultima vreme cum se abuzeaza de cuvintele "retardat", "handicapat" si "autist" cand e vorba de cum sa ii mai calificam si injuram pe cei care nu ne plac. Simona Tache a scris un text despre cat de trist si prea corect politic ar fi sa cenzuram limba romana doar ca sa ferim anumite categorii de oameni de jigniri si de a se simti loviti (cititi si textul unei mame de "retardat"), dand argumentul ca asa moare umorul si expresivitatea. Eu am fost pusa la punct "nu ai cultura, nu e jignire, e un vers" cand am intrebat un comentator de la o postare despre o tipa prea insistenta care nu stia sa spuna multumesc, daca i se pare ok sa spuna ca tipa e "o vaca proasta si autista". De ce nu cred eu in argumentele Simonei Tache (pe care, intre noi fie vorba, o admir foarte tare pentru ce si cum scrie, chiar daca nu sunt tot timpul de acord, dar e unul din putinii oameni "care se vad" din online cu care se pot duce discutii in contradictoriu decente, cu argumente, cu exprimari la locul lor, fara sarit in beregata si injurii aberante)? In primul rand, pentru stiu sigur ca putem injura punctual pe cineva fara sa ne legam de oameni cu handicap, cu autism - de la bagat organe in diverse alte organe/masina/mama (si asta chiar doare direct si punctual), la facut "bou/vaca/tampit/idiot/cretin" (Simona se refera si la ultimele doua cuvinte, eu le pun pe lista de "acceptabile" in ideea in care nu mai exista diagnostic de "idiotenie" sau "cretinism", in schimb exista "grad de handicap/grad de retard/autism"). Tot Simona se intreaba daca e cazul sa consideram neacceptabile si "e cancer afara/santierist/dementa". Pana una alta, eu nu am auzit/citit prea des "ba, ce canceros mi-a taiat calea!", probabil pentru ca suntem mai sensibili, cam toti avem mai aproape sau mai departe pe cineva afectat sau mort de cancer. "Santieristul" afectat de folosirea cuvantului ca ofensa se poate apara, pe cand "retardatul si autistul" nu. 

In acelasi timp, daca intr-o tara ca Suedia, de ex. nu se injura cu "handicapat/autist/retardat" si in Romania da, eu cred ca nu e din cauze de prea multa corectitudine politica in prima, ci de faptul ca de vreo 50 de ani oamenii si copiii cu handicap, cu autism, cu retard sunt considerati cetateni egali cu ceilalti, cu drept la educatie, loc in spatiul public, la ingrijiri speciale, la joburi, dar mai ales cu drept la demnitate si respect. Pe cand in Romania, din pacate, cei cu handicap, autism si retard sunt inca considerati, atat de legislatie cat si de publicul larg, drept inferiori, de simtit mila si sila, de tinut acasa sau in institute, nu printre copii "normali" si oameni "normali". In Suedia copiii cu Down, cu autism, cu anumit grad de handicap si de retard merg la aceleasi gradinite si scoli cu copiii cu nivel considerat "normal" de dezvoltare fizica si intelectuala. Au pedagogi specializati care le sunt alaturi, exista rampe, exista toalete pentru carut, nu sunt aceleasi asteptari in ceea ce priveste rezultatele scolare, dar acesti copii socializeaza si se joaca si mananca si stau printre copiii "normali", care ii privesc ca "altfel" in aceeasi masura in care fiecare dintre ei este "altfel", "altfel" fiind un lucru frumos, din care putem invata, nu o devianta, ceva negativ. Exista o trupa de teatru formata din adulti cu Down si cu autism. Sunt extraordinari! Si foarte iubiti si apreciati. Ai casieri la magazine adulti cu autism si isi fac treaba foarte bine. Ai profesori orbi sau in carut. Si a injura cu "autistule/retardatule" ar fi echivalent cu a  injuratura cu "barbat/femeie/suedez". In acelasi timp, nu se fac "glume" sinistre si grotesti despre grasi, negrii, chinezi, dar umorul suedez e foarte fain, e plin de emisiuni de umor si de parodie, sunt parodiati si primul ministru si Zlatan Ibrahimovic si regele si printesa si vedetele, se spun si glume cu suedezi si cu imigranti, dar e umor, nu batjocura, nu umilire, nu aruncat cu cacat (apropo, ati vazut frumosul videoclip al unui mare si talentat stand up comediant roman despre "grasute" in care fetele corpolente sunt puse sa parcheze si sa bea din troaca? M-am bucurat foarte tare ca aceeasi Simona Tache a luat pozitie si a considerat sinistru clipul, ea fiind o aparatoare a dreptului la exprimare si umor). 

Acum multi ani am scris de ce il consider eu pe mircea badea o plaga pentru Romania. Cu mare tristeste realizez acum nu doar ca lui badea nu i-a scazut din popularitate, ci ca a mai fost si clonat, de data asta la alta televiziune, in persoana unui radu banciu, dupa spusele lui un mare ziarist in viata, un mare intelectual, critic aspru dau sever a tot ce misca in Romania. Pentru ca nu obisnuiesc sa scriu despre ceva fara sa aprofundez subiectul, mi-am asumat doza de masochism si l-am citit si ascultat pe acest domn cateva ore bune. Scopul lui declarat este "de a le spuna oamenilor ce defecte au",  pe el "nu il intereseaza bunul din cetatean ci partea lui groaznica, nasoala". In emisiunea lui "se taxeaza ceea ce este de pedepsit in oameni, pe cat posibil sa ii injuram pe toti, pentru ca fiecare om are multe, multe puncte negative". El vrea "sa distruga, nu sa cladeasca frumos". "Pe mine nu doamnele ma intereseaza, ci cretinele, si e plin de cretine, de tute". Citind intai despre cat de intelectual este el si cat de corect gramatical se exprima (nu ca majoritatea celor pe care ii critica, de la sportivi la politicieni si vedete), m-a lovit agresivitatea cu care vorbeste si mai ales de cate ori spune "tampit, idiot, cretin, prost, curve, tarfe, imbecil, laturi, fata de prost, dobitoc, bou, vaca". Despre cat sunt moldovenii de "rusine de oameni" si toate moldovencele sunt "curve care raman gravide din primul semestru" nu mai spun, nici de multe, multe alte orori. Am citit sute de comentarii despre cat de "pe bune le spune banciu/cat de adevarat e omul/bai, banciu e incomod, dar spune lucrurilor pe nume/are o calitate: nu-si linguseste publicul". Ca circul sa devina si mai grotesc, cei doi "care le spun pe bune" in spatiul public romanesc, badea si banciu se razboiesc intre ei, cu asistenti gen gadea si mai stiu eu care. In acelasi limbaj de domni. 

Si ma intorc la romani, la multi dintre ei. Au/ati luat foc acum cateva zile cand banciu a facut-o "tarancuta venita de nicaieri" pe Simona Halep, ca n-a dovedit nimic, nu a realizat mare lucru. Acum n-a mai spus "pe bune"? Pana una alta, Simona Halep e o fata simpla, dintr-o familie simpla, n-a batut-o inca nici pe Sharapova, nici pe Williams, nici pe Li (nu conteaza ca le-a batut pe multe altele), vorbeste un pic sacadat (nu conteaza ca poate are emotii), are un usor accent cand vorbeste engleza. Teoretic are dreptate domnul banciu! De ce nu il mai apreciati acum? Sau si mai bine, de ce nu l-ati considerat o mizerie de om si cand a zis de Andreea Marin ca arata "ca o menajera care duce gunoiul, ca o hambalista masiva din Norvegia pe care o bate concubina, ca stiti ca acolo toate sunt pe invers"? Sau de Oana Roman "atuurile femeii sunt cat mai larg si cat mai rupt. Balena pentru care s-a facut petitie pe fb, Oana Roman, Free Oana Roman in ocean, chiar si in oceanul inghetat de nord putea fi lasata Oana Roman"? Sau de Mihaela Radulescu ca e curva, si-a inselat barbatul, e o jegoasa, "proasta dar macar daca ar fi discreta, ca sunt si proaste discrete"? Sau de mircea badea "la cat esti de handicapat, daca ai fi vazut poza asta la un altul, ii urai aluia pe blogul tau de nenorocit de analfabet, i-ai fi spus sa-i moara copilul in burta, mama lui, asa esti de prost. Eu nu iti spun asta, dar dintr-un handicapat n-are ce sa iasa"? Oare pentru ca, desi nu au facut niciun rau personal, nu au furat barbatul romancelor, desi pot fi pur si simplu indiferente sau antipatice si atat, atati romani zic de Andreea Marin si Raduleasca si X sau Y ca sunt curve, penale, javre, proaste si Oana Roman e vaca si balena si "haha, probabil ca s-a spalat cu furtunul dupa ce a fatat, ca dupa vite" si pentru ca unii il detesta pe mircea badea de la televizor i-ar dori un copil handicapat? Cu parere de rau o spun, dar badea si banciu sunt multi romani si de-aia "le spun pe bune", pentru ca mizeria in limbaj este cea mai la indemana atator romani! Nu critica constructiva, nu decenta, nu actiune, ci aruncat cu cacat si scuipat in tot si toate, pentru ca "e democratie, nu ne intereseaza ce cred altii si e libertate de exprimare si corectitudinea politica e de rahat!" 

Mi-a spus chiar azi un domn cu care incercam sa am un dialog decent "auzi ... am inteles ... ai o familie model, traiesti intr-o tara model, esti o persoana model ... clar toate in Romania sunt nashpa ... dar am o nelamurire ... de ce anume te intereseaza din edenul tau ce anume se intampla pe aici pe plaiurile mioritice? de ce te mai preocupa chestia asta? de ce nu ai rupt toate legaturile cu tara de origine?" Poate o sa ziceti ca sunt ipocrita, dar ce am scris pana acum nu e o critica suficienta, e un semnal de alarma, e o durere acuta. Romania, romanii si limba romana au fost si sunt parte din mine, din cine sunt, si vor fi pana voi muri, chiar daca acum traiesc in alta tara si vorbesc o alta limba. Parintii, fratele si cumnata, nepoata, verii, prietenii imi sunt acolo si imi pasa de cum si unde traiesc. Copiii romani care agreseaza profesori, sunt violenti in limbaj, nu trec bac-ul nu s-au nascut "stricati", au invatat in timp sa se comporte si sa se exprime cum au vazut in jur. Si cuplat cu un sistem educational putred, rezultatul e tragic. Nu va zic sa nu mai spuneti tigani, ci doar rromi, sa nu mai spuneti oameni cu handicap ci persoane cu dezabilitati, ci va rog sa fiti un pic atenti la cum va exprimati, la a gandi ca nu e treaba voastra cum arata altii, cu cine se culca altii, ce poze cu gusa sau cosuri isi pun altii pe net. A avea un pic de grija la limbajul folosit, a nu abuza verbal cu mizerii grotesti un om gras, o femeie care a avut mai multe relatii controversate amoroase, a nu dori copii cu handicap cuiva, a nu batjocori persoane care nu se pot apara doar pentru ca nu se incadreaza in parametrii "clasici" de frumusete nu inseamna a fi sclavul corectitudinii politice, ci inseamna decenta. In engleza si suedeza (probabil si in alte limbi) exista cuvantul "thoughtful" care inseamna "involving thought". Din pacate, nu exista acelasi cuvant si in romana, dar a gandi o secunda inainte de a spurca pe cineva inseamna pentru mine decenta, inseamna "thoughtful". Si stiu ca cei mai multi dintre noi suntem capabili de a gandi, iar ganditul ne face un pic mai buni. Ganditi-va la asta. 


joi, 6 martie 2014

Despre lacrimi si sisteme

Am realizat ca am lasat balta bietul blog de cand cu facebook-ul. Dar uite cum ma reintorc la el, ca o ticaloasa oportunista, nu pentru ca asa-i frumos, ci pentru ca ce am de spus ar fi un status prea lung pe facebook.

Am vazut ca plange internetul romanesc impreuna cu tatal care plange in bratele fiului sau ca sistemul de invatamant romanesc e de rahat si nu ii apreciaza copilul pentru ceea ce e, ci pentru ceea ce invata si stie. De acord ca asta e sistemul, total haotic, cu multi profesori pafaristi si spagari sau apatici si dezinteresati, cu programe imbacsite si stupide. Dar ma gandesc ca si un copil din Suedia sau Finlanda, unde sistemul e mult mai asezat, ar avea ceva probleme daca ar fi mutat o data la cateva luni la alta gradinita, apoi la alta scoala, pentru ca tata considera ca nu e pentru el "locul", nu il apreciaza pe copil pentru ceea ce e. As fi curioasa ce a inteles copilul din toate mutarile astea, cat de mult intelege ca e vina sistemului, cat de mult s-o gandi ca e o problema cu el, cat de mult o intelege ce vrea de fapt tatal lui. Eu as mai fi curioasa si de alt aspect, cu riscul sa fiu etichetata de carcotasa sau nasoala, cum a reusit sa mute copilul la 4 gradinite si 4 scoli in 8 ani cand toata lumea se plange ca e foarte greu de gasit locuri la gradinite si scoli, ca sunt cozi si spagi enorme?

In aceasi timp, eu am vazut in textul tatalui cum trei sferturi din suparari si frustrari sunt din cauza a ce nu poate el ca parinte sa ii ofere copilului, fricile lui de a face ceva, de a indrazni, de a-i arata copilului ce e bun si frumos, dar probabil ca ochii incetosati de lacrimi ai multor comentatori n-au vazut aspectele astea. Sincera sa fiu, mie imi plac barbatii care isi arata sentimentele inclusiv prin lacrimi, dar toata povestea asta cu plansul in bratele copilului care deja se simte rau si nu prea mai intelege nimic, daca e adevarata, e pe de-o parte dovada de om labil psihic, pe de alta, parca e readaptarea de la "Moartea caprioarei": mananc si plang, mananc/pieptan copilul si plang, pieptan copilul. Ca sa nu o spun pe-aia si mai urata cu "mi s-a umplut sula de ganduri si curul de lacrimi".

Imi aduc aminte de mama curajoasa (aia da curajoasa, tatal nu mi se pare prea curajos ca si-a pus lacrimile pe net si cam atat) care a filmat-o pe invatatoarea care cere bani si urla despre "traditia balcanica" a datului. Nu au fost destule dovezi sa o bage pe aia la puscarie, nu e o criminala, in schimb e o tzatza ordinara, o tupeista infecta, ca multi alti profesori, doctori, functionari, etc care cer si te sfideaza. Ce au facut dupa asta parintii? Au dat revoltati share pe facebook? S-au adunat furiosi in fata ministerului? Au iesit in fata cu miile sa spuna "si la scoala copilului meu se cer spagi, ne-am saturat"? Nu! Cei mai multi au trecut mai departe, la alt subiect, iar parintii de la respectiva scoala s-au reapucat de adunat bani pt cadouri! "Daca asa e sistemul..."

Intr-o discutie cu un domn despre cazul cu invatatoarea si cum parintii s-au pus frumos pe adunat iar bani in loc sa aiba o reactie, mi s-a raspuns "Parintii n-ar trebui implicati in aceasta porcarie, discutam de scoala, nu de ce fac parintii acasa. Daca scoala e buna si isi face datoria, parintii se conformeaza. Daca scoala functioneaza pe baza de spaga si atentii, parintii se conformeaza. In sistemul educational nu au ce sa caute parintii. Exista scoala, profesori si invatatori, e de datoria scolii sa vada ce specimene o populeaza". Genul asta de rationament ma face sa extind ideea si la sistemul administrativ, politic, social, de sanatate, in care ai functionari, politicieni, medici si asistente care cer spagi, fura, te scuipa in ochi, dar tu ca cetatean, alegator, pacient nu ai nicio treaba sa reactionezi, tu trebuie sa te conformezi, ca "sistemul" trebuie sa rezolve problema! Cand spun ca toti suntem intr-un fel sau altul parte din sistem, ca intretinem si construim sisteme in functie de atitudinile sau non-reactiile noastre, se supara lumea pe mine!

Citesc si aud zilnic parinti suparati, obositi si frustrati de cate lectii au copiii la scoala, ce doleante stupide au profesorii, cate spagi si cadouri trebuie date, dar nu am auzit sau vazut, asa cum a fost cu maidanezii sau Rosia Montana, sa iasa parintii satui si suparati in strada, cu miile, cu copiii de mana, sa spuna "refuzam sa ne mai ducem copiii la scoala atata timp cat se cer spagi pentru orice, materia este infecta si aberanta, copilul imi plange si vomita de groaza ca trebuie sa mearga la scoala!". Din cate milioane de parinti sunt in Romania, sa se adune cateva sute mai destepti si mai informati, cateva zeci de profesori care chiar vor sa isi faca meseria cu pasiune, cativa psihologi, pedagogi, juristi, sa puna de o organizatie serioasa, sa studieze sisteme de invatamant functionale, sa analizeze concret care sunt bubele din programa, organizare, mod de predare, de ce s-a ajuns la rezultate catastrofale la testele PISA, sa vina cu idei concrete la minister si guvern si sa se impuna ca partener de discutii. Nu functioneaza din prima, sa cheme parintii in strada pana se deschide o usa. Nu functioneaza nici atunci, mai iesiti o data si inca o data.

Poate v-ati saturat de exemplele mele suedeze, dar pe astea le am la indemana. Am spus de nu stiu cate ori ca sistemul prescolar actual, de calitate si pentru toti copiii, la preturi minime s-a creat in mai bine de 30 de ani de lupte sociale si politice care au inceput cu iesirea in strada a parintilor disperati ca nu aveau unde sa-si lase copiii cat erau la munca. Sistemul scolar nu e foarte competitiv si la ultimele teste PISA s-au inregistrat scaderi destul de serioase in rezultatele copiilor. Sunt discutii si dezbateri foarte serioase, care implica in mare parte deciziile politice luate, schimbarile care nu sunt benefice, salarizarea profesorilor si resursele din ce in ce mai scazute pentru scoli, dar si atitudinea parintilor care lasa toata responsabilitatea actului educational pe seama scolii. Pentru ca parintii sunt vazuti ca parte din "sistem", cu drepturi si obligatii!

Puteti sa va suparati pe mine ca imi permit sa comentez ceva ce nu ma afecteaza personal, ca de departe e usor de dat din gura, dar va spun doar atat: nici in Romania, nici in Suedia nu am avut un covor rosu in fata, am dat de functionari tampiti sau spagari, de profesori nedrepti, de asistente obraznice care asteptau ceva, de servicii proaste, dar nu am asteptat niciodata sa se rezolve problemele/sistemul plangand in batista, ci m-am luptat cum am putut pentru bucatica mea de dreptate, de nota, de hartie sau de injectie. Nu am plecat din tara din cauza sefului care avea un singur argument "faci ca asa zic eu, ca sunt sef", pentru ca nu i-am acceptat argumentul, nici a birocratiei cu care ma luptam aproape zilnic (o fac si aici, cu mare arta), nici a traficului in care eu una ma incapatanam sa opresc la treceri de pietoni, sa nu o tai shmechereste pe trotuar si in care mi-am platit amenda auto spunandu-i politistului ca mi-am invatat lectia, in loc sa ii dau o spaga, nici macar a gunoaielor permanente de peste tot, pentru ca mie nu-mi cadea rangul sa ma aplec si sa adun ce era mai mare si sa duc la un cos. Am ales sa plec din cauza oamenilor cu ceva educatie, cu acces la informatie, cu idei si putere sa faca ceva, dar care au ales sa se blazeze in fata calculatorului, sa se planga si atat, sa ironizeze orice actiune de schimbare, de la plantat de flori, adunat gunoaie, ajutat copii saraci sau salvat maidanezi, care mi-au spus "cu o floare nu se face primavara", "capul plecat sabia nu-l taie", "de ce as ajuta saraci, pe mine m-a ajutat cineva?", "o palmuta la fundulet nu e bataie" sau "eu as strange rahatul cainelui, dar sa fiu eu singurul prost?".

Ieri am cerut cateva link-uri catre gradinite din Romania si am primit cateva zeci, am intrat pe fiecare in parte si m-am bucurat sa vad locuri faine, vesele, cu educatoare zambitoare si tinere, cu copii care faceau proiecte interesante, multa culoare. Deci exista si nu e imposibil!!!

Nu vi s-a facut lehamite sa va fie lehamite? Pe bune va intreb! Sa oftati dupa povesti din alte tari si sa plangeti de plansul unui tata "curajos" care isi pune frustrarile pe net si nimic mai mult? Sa va concentrati numai pe rau si urat, pe frustrari si nemultumiri? Cum ar fi ca o zi pe luna sa va concentrati doar pe ce e bun si frumos in jurul vostru? Sa va ganditi de ce functioneaza si cum poate fi extins si in alte zone. Sa va duceti la la banca, administratia financiara sau posta si sa ii aratai cel mai frumos zambet posibil acriturii de la ghiseu, sa-i vorbiti frumos, nu umil, ci deschis si frumos, apoi sa vedeti ce reactie are? Sa va ridicati in sedinta cu parintii si sa fiti nebunul sau nebuna care spune "stiti ceva, e cazul sa discutam serios materia bagata pe gat copiilor. Si sistemul de cadouri si atentii. Refuz sa mai dau aiurea, refuz sa imi mai vad copilul plangand de stres din cauza tonelor de lectii imbecile. O sa ia copilul note proaste dintr-odata? O sa fie tratat urat? O sa stiu de ce si voi actiona in consecinta". Profesorii vor continua sa astepte "atentii" nu pentru ca invatatoarea aia filmata nu a ajuns la puscarie, ci pentru ca atitudinea parintilor confirma faptul ca a cere spagi e normal.
Cand veti intelege ca tot ce se intampla bun sau rau in jur are intr-o mai mica sau mai mare masura legatura cu fiecare dintre noi, cu atitudinea noastra, cand o sa realizati ca "altii sunt de vina" va include si pe voi, s-ar putea sa intelegeti si ca nu se face primavara in tot sistemul cu o floare, dar se face primavara macar in fereastra unde puneti ghiveciul cu floarea.


vineri, 1 noiembrie 2013

Impreuna pentru Stefania

Dragii mei, v-am povestit despre micuta Stefania de cand s-a nascut, acum 4 ani si cateva luni, un copil superb, dar cu o mare problema de sanatate. S-a nascut cu o „malformatie” esofagiana. Mai exact, ''Atrezie de esofag'', adica lipsa a trei centimetri din esofag. A fost operata de 3 ori in Romania in anul 2009, in primele 3 saptamani de la nastere, insa din pacate operatiile nu au reusit si i s-a facut anastomoza directa. Adica a fost hranita cu ajutorul unui furtun introdus direct in burtica timp de
sapte luni. In 2010 Stefania a fost operata in Germania unde i-a fost refacut esofagul si totul parea sa fie in ordine. Insa intoarsa in Romania, medicul care a avut-o sub supraveghere  nu a depistat la timp problemele care aparusera, Stefania se simtea din ce in ce mai rau iar la un moment dat i s-a pus diagnosticul ''Reflux gastro-esofagian''. Din nefericire, diagnosticul nu era exact si a fost tratata gresit vreme indelungata. A fost contactata din nou clinica din Germania si pe baza datelor furnizate, au pus un nou diagnostic ''Stenoza esofagiana'', care aparuse in timp, iar daca s-ar fi intervenit la timp s-ar fi putut rezolva relativ usor. Dupa mai multe interventii prin care s-a incercat dilatarea esofagului (sub anestezie generala, de mai multe ori in timp scurt, un copil de 3 ani si ceva), medicul din Romania a decis ca doar o alta interventie chirurgicala o poate ajuta. Esofagul lui Stefi a ajuns intre timp la 1 mm dilatatie!

In tara, pentru o operatie care presupune un transplant de colon (cu riscuri mari de complicatii), li se garanteaza o reusita de 50%. Tipul de dubla interventie (pentru atrezie si stenoza) care se poate face in Germania NU se face in Romania, dar desi s-au dat bani (da, spaga se cheama), unul din medicii care ar fi trebuit sa semneze pentru formularul E112 (ca Stefi sa primeasca jumatate din suma de la Asigurari) a refuzat sistematic sa o faca, din orgolii stupide si lipsa de omenie. Printre mizeriile spuse Ninei, bunica Stefaniei, a fost si "sunteti saraci, ar trebui sa va multumiti cu ce vi se ofera aici, dar voua va trebuie Germania".

In acest moment varianta cu E112 a fost abandonata, nu ai cum sa lupti cu un sistem (oameni din sistem) in care medicii care ar trebui sa ajute iti pun piedici si te umilesc. Interventia chirurgicala din Germania (clinica Karlsruhe, Prof. Dr. med. Peter Schmittenbecher) costa 22.000 de euro. Familia ei este greu incercata, dar sunt cei mai minunati oameni pe care ii cunosc, iar Nina, bunica lui Stefi, este omul pe care il admir cel mai mult, de cand s-a nascut Stefi s-a luptat mereu, cu iubire si o putere ireala, ea insasi fiind cardiaca si cu probleme. 

M-a intrebat cineva daca nu cumva se lupta in zadar, daca Stefi nu are de fapt nicio sansa sa se faca bine. Va spun doar atat, Stefania este cel mai minunat, vesel, plin de viata, luptator si incercat copilas pe care l-am cunoscut vreodata. Daca ea, mica si fragila, a invatat la 4 ani sa isi scoata din gatut singura o boaba de strugure care ar fi putut sa o sufoce, familia ei se lupta non-stop pentru ea, cel
putin un medic (cel din Germania) le spune clar ca este o malformatie care poate fi rezolvata incat Stefi sa fie un copil normal, exista mai multe cazuri reusite in Romania (operate tot in Germania), nu se pune problema daca exista o sansa, ci cand i se va oferi aceasta sansa. Si timpul nu e el mai bun prieten, din pacate.  Cand am fost in septembrie in Romania si m-am dus la ei, m-a coplesit Stefi cu energia si veselia cu care se juca, curiozitatea si dragalasenia cu care mi-a "investigat" toate bratarile si cerceii, cu care m-a pupat si strans in brate.


Pana acum, prin donatii ale multor oameni cu suflet, asociatia romanilor din Norvegia, o companie care a donat o suma mai mare s-au adunat 13.000 de euro. Compania Nestle i-a donat lui Stefi 72 de cutii de Nutren Junior, singurul lapte pe care il poate bea (si cam unica sursa de hrana). Pe facebook exista o pagina unde se vand si se cumpara obiecte si banii se duc in contul lui Stefi, intrati si vedeti despre ce e vorba, o prietena buna s-a inscris la un concurs prin care are sanse sa castige 1000 de euro ca sa ii faca o bucurie lui Stefi, va rog sa intrati sa votati, dureaza cateva secunde. In perioada 10.10.2013-9.01.2014 este deschis un teledon pentru Stefania in reteaua Romtelecom, sunati la 0900 900 160 si puteti dona astfel 5 euro in contul ei.  Ganditi-va fiecare dintre voi ce puteti face, daca puteti sa renuntati intr-o zi la cafeaua in oras si o prajitura ca sa ii trimiteti astfel banii lui Stefi. Nu exista suma de bani prea mica! Impreuna putem face minuni. 

Daca vreti si aveti posibilitatea sa ne ajutati,o puteti face aici: 
Titular : NICULINA DUMITRASCU
ING BANK, SUCURSALA GIURGIULUI
RON: RO 12 INGB 0000 9999 0160 0322
EURO: RO 54 INGB 0000 9999 0163 2255
COD SWIFT:INGBROBU.


Raiffeisen bank: RON:  RO63RZBR0000060016150244



Teledon 5 euro - Romtelecom sunati la 0900 900 160

Pentru detalii suplimentare, o puteti contacta pe Nina la tel 0763.998.823, adresa: Comuna Copaceni, str.Principala nr. 963, Jud Ilfov.






marți, 15 octombrie 2013

Romania dupa 3 ani pe lung. Suedia dupa 3 ani pe scurt

Peste cateva zile se fac 3 ani de cand mi-am impachetat cateva haine, incaltari si carti, plus tone de amintiri si sentimente si am plecat din Romania. De atunci am mai vizitat-o de de 3 ori, pe fuga, de fiecare data impreuna cu David, ba chiar si cu asta mica a noastra, cele cateva zile acolo fiind mai mult pentru familie si prieteni, nu pentru observat. Acum o luna am ajuns in tara pentru 6 zile, singura, cu program de vizitat medic, banci, notar, dar mai ales de vazut oameni, de observat realitati. De departe, prin intermediul internetului, Romania se vede ca o tara isterica, apocaliptica, oameni impartiti in triburi agresive, "esti cu noi sau esti impotriva noastra", oameni nevrotici, totul e o buba purulenta, iar rarele raze de lumina sunt aproape ignorate, daca nu anulate din start cu un "nu se poate face ceva bun in Romania, suntem putrezi". Totu-i o depresie. Asta-i Romania din presa, de pe internet, din statusurile oamenilor, din comentariile cu bata in mana. 

Ajunsa in realitatea strazii, a metroului, a teraselor, a pietii, a magazinelor, ba chiar si a bancilor, notariatului si spitalului, am descoperit ca romanii nu sunt asa negativi, isterici sau depresivi. Toata lumea se grabeste undeva, dar nu am mai simtit agresivitatea de alta data. Insa agresivitatea a fost, parca, inlocuita de oboseala. Si nu din aia din cauze de lipsa de somn, cat din aia mai apropiata de lehamite. Parca toata lumea e nemultumita de job, de conditii, de loc, lipseste orice urma de entuziasm. Singura vesela si zambitoare real a fost chelnarita de la terasa Acuarela. In rest, functionarele de la banci, notarita, secretara notaritei, vanzatoarele din diverse magazine, soferul de taxi, toti politicosi, dar blazati, parca le simteam oftatul in fiecare cuvant adresat. Parca si proprii prieteni cu care am vorbit la telefon cat erau inca la munca erau extrem de seriosi, la modul ala apasator. Ca apoi, la terase, sprituri si povesti, sa vad oameni veseli, volubili, care isi povestesc problemele fara prea mult dramatism (ala pe care il intalnisem acum 2 ani, la prima vizita). Am ras in hohote, ne-am relaxat.  Dupa cum imi spunea iubitul meu Neamtu Tiganu mai de mult: romanii nu sunt atat de tristi cum vor sa para, vorba aia, o tara trista cu oameni veseli.

Spre deosebire de acum doi ani, cand toata lumea era pro basescu/contra basescu, discutiile politice erau incrancenate si inevitabile, acum nu am discutat cu mai nimeni subiecte politice. Ceea ce, tinand cont de isteria teoriilor de stanga/dreapta de pe internet, m-a mirat, recunosc. Dar nu mi-a lipsit, sa ne intelegem. Eu una m-am bucurat foarte tare sa vad oameni iesiti in strada pentru Rosia Montana si pentru drepturile biciclistilor, chiar nu m-a deranjat sa ocolesc un pic ca sa ajung acasa (eram cu masina). La fel cum m-as bucura sa vad oameni iesiti in strada si pentru maidanezi, si pentru eutanasiere, si pentru mai multe locuri la gradinite, si pentru simplificarea materiilor la scoala generala, si pentru mai multi copaci in Bucuresti. Nu conteaza daca e un subiect cu care rezonez sau nu, dar ma bucur sa vad oameni care incep sa ridice capul, sa mai iasa din patratica personala, sa reinvete ca e dreptul lor de cetateni sa fie informati, consultati, sa li se auda vocea, sa protesteze. M-as bucura si mai tare sa vad ceva idei concrete, ceva presiune reala, nu doar romantism si coregrafii (desi si ele, la randul lor, ma bucura pana la lacrimi). 

Mi-am revazut Bucurestiul in care am trait aproape 33 de ani fara idei preconcepute. Nu am ajuns in centrul vechi, nu m-am plimbat cat si pe unde as fi vrut, dar am vazut mult din masina, de la ai mei de pe centura de la Otopeni, prin Baneasa, Aviatorilor, Romana, Unirii, pana in Piata Sudului si inapoi. Plus Crangasi, Eroilor, Drumul Taberei. Am luat la pas de la Universitate pe langa Teatrul National, apoi tot Magheru, dupa aia pe stradute, am umblat cu masina noaptea. Bd Kiseleff va ramane favoritul meu, pentru ca are ce mi-as dori sa aiba si Magheru: copaci. Data viitoare cand iesiti in strada, mergeti la primaria capitalei si luptati-va pentru copaci plantati in trotuarele late, ca e loc. La fel si la Universitate, te loveste neplacut betonul si piatra cubica, in loc sa-ti fashaie frunzele copacilor. In fata superbului Cerc Militar ai doi braduti si mult beton. Pe Magheru m-a mai lovit si aspectul sinistru al celor mai multe cladiri, cojite si ponosite. Despre santierul din Drumul Taberei nu spun nimic, am trecut doar in fuga, noaptea.  Cu riscul sa se supere unii dintre voi pe mine, recunosc ca mi s-a parut socant si aberant ca in buricul targului, la Inter, sa zaca pe trotuar sau sa umble habauci 5 caini maidanezi. 

Cu toate astea, mi-a fost drag de Bucuresti si nu din vreo nostalgie a celui plecat din tara, ci asa cum l-am vazut si simtit. Va avea intotdeauna probleme de "logistica", dar l-am gasit mai curat, mai aranjat, inca mai sunt probleme cu parcarile, dar si cu lipsa de educatie in trafic a soferilor, plus "filosofia" aia "frate, am masina ca sa ma duca pana in poarta/scara locului unde am nevoie, nu sa parchez in parcare la Universitate, de ex, sa mai dau si bani, ca sa merg pe jos sau cu metroul o statie ca eu am treaba la Romana". M-am bucurat sa vad atat de multe blocuri renovate, curate si colorate. Am vazut terase superbe, ale unor oameni creativi si colorati, am vazut biciclisti tot mai multi in peisaj, si se vad bine. E de lucru cu educatia civica, in trafic, dar stiti mai bine decat mine ca astea nu se intampla peste noapte si nu stand si bombanind in canapea, la televizor sau calculator. 

Cel mai iritant aspect al vizitei mele in Romania s-ar putea sa va uimeasca si sa vi se para ca sunt nebuna. Mi-as dori tare mult sa dispara din limba romana pronumele de politete si adresarea la persoana a doua plural: "dumneavoastra, faceti, luati loc, dregeti, dumneavoastra". Ascultati cu atentie cand vi se vorbeste asa si cand folositi chiar voi "politeturile": au vreo legatura reala cu politetea, cu amabilitatea? Mie mi s-au parut de o falsitate si inutilitate gretoase. Ah, si legat tot de aspectul asta, am dat de niste faze birocratice si exprimari de lemn de mi-a stat ceasul de la telefon. Am avut de inchis trei conturi la doua banci si de facut o procura la notar. Situatie: buletin romanesc expirat, pasaport romanesc valabil, domiciliu si rezidenta in Suedia. Prima banca mi-a inchis cele doua conturi (lei si euro) fara sa fie macar nevoie sa arat vreun buletin, conturile erau deja blocate, a bifat doar in calculator ca gata, nu le mai redeschid. La a doua banca, respectv BRD, pentru a inchide un cont care fusese atasat unui credit (inchis anul trecut, dar isteata de acolo nu mi-a inchis si contul) a trebuit sa arat si sa mi se faca copii dupa buletinul expirat, pasaportul romanesc si buletinul suedez. De ce? "Pai, trebuie sa reinnoim datele". Dar eu nu vreau sa reinnoiti nimic, eu inchid orice legatura cu voi, nu vreau sa mai stiu de voi. "Va intelegem, dar astea sunt procedurile". Si uite asa am eu la BRD adresa din Suedia si numarul de telefon suedez! "Ne dati si un email?" Nu, nu e cazul, mai bine ma sunati. 
La notar, situatia s-a complicat si mai tare. Degeaba i-am spus eu ca e foarte usor: "cetatean roman, identificat cu pasaport nr si serie, cnp xxx, cu rezidenta si domiciliu in Suedia", finalul a fost "cetatean roman identificat cu pasaport nr si serie, cnp xxx, domiciliata in Bucuresti (?!?), rezidenta in Suedia". Castig personal: dupa intamplarile halucinante, cu asteptari de luni de zile, cu intalnit functionari tampiti din Suedia, nu ma mai mira si enerveaza genul asta de experiente, le iau ca atare, bine ca la final am rezolvat ce era de rezolvat. 

Am fost si la spital, la Bagdasar, unde lucreaza prietenii mei Raluca si Andrei, kinetoterapeuti. Eu cu probleme cu un genunchi si cu spatele. Ce nu stiu ei, e ca in timp ce pe mine ma consulta ortopedul si chirurgul, cat asteptam pe acolo, eu i-am urmarit foarte atent pe ei, prietenii mei de o viata, dar pentru prima data in spatiul profesional. I-am urmarit si pe ceilalti. Spitalul arata ca o catacomba, cu coridoare sinistre. Multi oameni pe holuri. Toata lumea grabita si agitata. Cu toate astea, am auzit medici si terapeuti vorbind calm, bland, politicos, chiar cald cu pacientii, raspuns la toate intrebarile, chit ca erau aceleasi sau aiurea. Mi-a fost tare drag si am fost tare mandra de prietenii mei, dar incantata si de celelalte cadre medicale. Deci, se poate, against all odds. 

Sa nu uit! Cred ca am descoperit un factor serios din cauza caruia multi romani sunt nervosi si agitati: modul in care urla apocaliptic toata lumea la tv. Ca sunt stiri despre crime, coruptie, fotbal sau anuntul unei telenovele, toti vorbesc cu o voce inspaimantatoare, dramatica, de speriat si panicat. 

Dar de ajuns cu observatiile, ca o sa credeti ca sunt critici. Inainte sa plec spre tara am dat strigare sa ne vedem, care cum poate, la un cico, la o terasa. Din pacate, unii nu ati putut sa ajungeti, dar cei care 
ati ajuns mi-ati facut o enorma bucurie! Si as fi vrut sa apuc sa vorbim mai pe indelete, sa se lungeasca seara. Si multumesc din suflet pentru banutii pentru Stefania, o sa povestesc despre ea curand, mai pe larg, e o minune de copil. A fost tare fain sa reintalnesc oameni cu care ma stiam de ceva vreme, dar si sa cunosc figuri noi, pe care le cunosteam doar din virtual. E si mai fain sa realizez ca in real sunteti chiar mai simpatici, calzi, amuzanti. Acu nu ca sa ma umpleti de "vai, dar esti asa de misto, Lia!", dar chiar sunt curioasa ce va place voua la mine, de ce v-ati luat din timpul pretios cateva ore ca sa stati la un cico si un vin cu mine? Oricum ar fi, sper ca nu v-am dezamagit si veti veni si data viitoare. 

M-am vazut pe fuga si cu dragele mele prietene, foste colege de munca, as fi vrut sa nu trebuiasca sa revad si fostul loc de munca (birourile si holurile alea nu imi aduc bucurii speciale, desi oamenii mi-a fost drag sa ii revad). 

Si am avut o seara intreaga de povesti, vin si hlizeli cu draga mea Cristina. Ca fetele, ca altadata. Si a fost tare bine si amuzant. Dupa aia m-am vazut la ai mei cu prietenii mei de o viata. A fost asa de emotionant sa ii vad pe toti cu
copii, bai, ce am crescut! Iar povesti, alergat cu copiii, dansuri, discutii despre copii si ce invat eu despre pedagogie aici, imbratisari cu lacrimi. As fi vrut sa stam mai mult, dar va astept si pe voi la noi in padure. 

Si am avut un pic de timp si cu ai mei, mama, tata, Cristi, Caty, Mara, verisoare, matusi, nepoate. As avea multe de spus despre ei, dar prefer sa simt. Si da, dorul de ei e din ce in ce mai mare, bucuria sa ii am aproape este de nemasurat. Mara a inceput clasa zero. Am fost la deschiderea anului exact cu cateva ore inainte sa zbor spre casa. Am asa o nepoata frumoasa! M-am bucurat foarte tare sa aflu despre scoala unde e, mi-a dat sperante. O directoare descurcareata si de isprava, s-a zbatut pana a obtinut fondurile de la inspectorat incat s-au ocupat ea si
profesorii de renovat si amenajat clasele, la discursul la deschidere a vorbit despre cat de mult conteaza creativitatea copiilor, dar si ca e nevoie de parinti care sa se implice, sa colaboreze cu scoala. Copiii au nevoie sa invete reguli de igiena, sa inteleaga ca toaletele frumoase si curate pot ramane asa daca fiecare are grija. Clasele aratau foarte bine, curate, calde, cu desene si chestii haioase pe pereti. Invatatoarea Marei, o tipa tanara si frumoasa, cu o voce calda si o figura faina, le-a spus direct parintilor ca e cazul sa astepte copiii afara, ca ea vrea sa vorbeasca cu ei, sa ii cunoasca. Cartile sunt de la scoala, plus alte materiale, exista cursuri de olarit si creatie, afterschool-ul costa 10 lei pe zi, care inseamna masa cu 3 feluri. Au teren de sport, se iese afara, se fac tot felul de activitati. Abia astept impresii, primele mele feelinguri au fost pozitive.

Mi-au spus in virtual unii oameni care nu ma cunosc ca nu stiu decat sa critic, sa arunc cu rahat. Eu s-ar putea sa fiu subiectiva, dar nu vad rahatul. Am spus-o in multe ocazii, nu e genul meu sa pup pe frunte si sa zambesc indiferent, nici in ceea ce priveste realitatile, nici oamenii care imi sunt dragi. Prietenii mei nu imi sunt prieteni doar ca sa ne laudam, ci si sa ne certam, tragem de maneca, ajutam, corijam. Cam asa si atitudinea mea fata de Romania. Se intampla multe tampenii si aberatii, injustitii si mizerii, dar se intampla si lucruri faine. Exista oameni de rahat, dar exista si foarte multi oameni faini, creativi, luptatori. Si asa cum am spus-o si in alte ocazii, nu voi indemna pe nimeni sa emigreze, asa cum nu voi spune nimanui sa ramana in Romania, depinde de fiecare cum si unde isi simte si gaseste si isi face locul. Ce imi permit sa dau ca sfat (strict din experienta personala) e sa va gasiti mai mult timp pentru lucrurile care va fac bine: copii, prieteni, carti, o plimbare. Si nu vreau sa aud ca nu e timp sau nu ajung banii, ca stiti ca nu despre asta e vorba. Nici eu cu vikingu nu suntem in permanenta vacanta, de bani nu mai spun, eu invat cate 8-10 ore pe zi, cand merg la facultate mai pun si vreo 3 ore dus-intors, mai si lucrez din cand in cand, avem copila cate 3 zile pe saptamana, plus o data la doua weekenduri, copil care are lectii, vrea sa se joace cu noi, vrea sa facem lucruri. Si mai e si de facut curat prin curte, de taiat si aranjat lemne. Ce-am facut noi? Pai, nu ma mai stresez asa tare cu curatenia, nu stau toata ziua sa aspir, sa strang, sa sterg praful, le fac o data pe saptamana/pe luna, copila a invatat ca daca nu isi strange singura, raman imprastiate si poti calca pe lucruri, daca nu isi pune hainele murdare in cosul de rufe, raman nespalate, daca mai gasesc sosete si chiloti aruncati prin canapea ii arunc (ea a invatat dupa prima pereche aruncata, ta-su mai are de
invatat, deocamdata are ciorapi noi si nu realizeaza). Eu fac de mancare, ei pun vasele la spalat. Si asa ne raman si minute bune de facut altceva, o plimbare, o joaca, un iesit cu barca. Apropo, investiti intr-o masina de spalat vase, viata voastra va capata brusc minute pretioase. 
Faceti chestii haioase cu copiii, cu aia mai mari faceti casute din diverse, cu aia mici puneti pe jos un plastic, pe perete un carton mare si gros, lasati copilul in chiloti sau pampers si dati-i vopsele. Va fi o nebunie, va garantez! Faceti felicitari cu ei, invatati-i sa trimita bunicilor, prietenilor.

M-au ingrozit povestile prietenilor legate de cate tone de teme au copiii lor de clase mici (1-6). Incercati sa discutati si cu alti parinti, de la alte clase, adunati-va pe facebook, atrageti si profesorii care au ceva altfel in cap, faceti-va vocile auzite, dati cu pumnul in masa ministerului, faceti presiuni, demonstratii. E vorba de copii vostri. Dupa ce ati facut toate astea sa imi spuneti ca nu se poate schimba nimic, dar nu inainte, nu dezarmati inainte sa incepeti lupta. 

Si invatati sa respirati. Adanc, profund, fara graba, cu ochii inchisi. Uitati-va in jur la ce aveti, veti realiza ca aveti enorm, ca puteti fi mai mult multumiti decat nemultumiti. Fiti mai deschisi la frumos si mai ingaduitori cu uratul. Sau macar nu puneti accent pe urat. 

Pe 20 octombrie se fac 3 ani de cand ma dadeam jos din tren in gara centrala din Stockholm. Pare mult de atunci. Imi vad de facultate, sunt incantata de ce invat, in curand incep practica. Dupa o vara plina de soare, am avut si o toamna ireal de frumoasa, m-am imbatat de culori. Vine iarna lunga, am iar distractii birocratice (am de depus acte pentru rezidenta permanenta, ca apoi sa pot depune pentru cetatenie), va dura mult si ma voi lovi iar, inevitabil, de functionari cu capul patrat. Dar eu imi vad de viata, cu omul meu, cu copila, cu cei cativa prieteni faini, cu scoala, cu lemnele, cu plimbarile si respiratul adanc, cu privitul cerului, zambitul fara motiv anume si dansatul pe muzica din capul meu. Va imbratisez cu drag, tare si strans, va pupez si sa fiti fericiti, fericirea e o stare de spirit.Ne vedem cand ne-ntalnim :-)

vineri, 20 septembrie 2013

Povesti de vara suedeza

Spuneam acum doi ani, la prima mea vara suedeza, ca e ca un orgasm, scurta si intensa. Anul trecut a fost ca un fel de orgasm asteptat si degeaba, ca mai mult a plouat si noi am fost plecati prin alte locuri mai calde. Si a venit vara cu numarul 3 ...

Am stabilit sa nu plecam pe nicaieri, nu aveam nici bani, dar am zis sa profit de cele 11 saptamani de vacanta (avantajul de a fi student) si sa simt din plin ce inseamna vara suedeza. Nici daca as fi putut
planifica vremea zi de zi nu mi-ar fi reusit asa o perfectiune! Chiar daca am lucrat cateva zile in iunie si la sfarsitul lui august, in ciuda bolii lungi a vikingului (al treilea an la rand a facut borelioza din cauza unei javre de capuse, stari nasoale, antibiotic puternic 40 de zile, ferit pe cat posibil de soare), m-am bucurat din plin, cu fiecare celula, zambet si simtire de fiecare minut de soare, lumina, frumos, vara. Un orgasm multiplu, ca sa raman in zona erotica. 

Noi locuim pe o peninsula, cu padure, stanci si multa apa (nu ca ar lipsi apa in alte zone), avem o barca si ... ne ajunge. Investitia verii a fost in benzina, in rest nu am cheltuit pe mai nimic. De dimineata pana noaptea tarziu, uneori un weekend intreg cu dormit ancorati de vreo stanca, pe vreo insula, am iesit cu barca. In putinele zile cand nu am iesit cu barca, m-am dus pe jos, la 200 m de casa, prin padure, la apa. Nu sunt plaje mari, nu e nimic prea amenajat, o stanca, un ponton, e de ajuns. M-am imbaiat oriunde si oricand, de la apa de 16 grade, la apa de 22 de grade, la 1 metru sau 12 metri adancime, la prima ora dimineata, in mijlocul zilei, noaptea, in costum de baie, chiloti sau nudul gol, de pe mal, de
pe stanci sau de pe barca, cu o pofta si bucurie pe care nu o pot exprima in cuvinte. Pot spune doar ca m-am simtit libera, curatata si usurata de griji, de ganduri, de stres, imbratisata de apa, renascuta. Senzatia asta de libertate cred ca e legata si de faptul ca au lipsit celelalte elemente care pot da senzatia de "activitate planificata": mers la plaja, pus cearceaful, oameni in jur cu umbrelutele si cearceafurile lor, grija lucrurilor. Mi-a fost cald, mi-a facut apa cu ochiul, pleoshc! in apa, fara grija ca se uita cineva la mine, la costumul de baie, la lipsa costumului de baie, la celulita, la cum imi sta parul cand ies din apa.

Le-am avut aici, pentru doua saptamani in iulie, pe mama si Mara, superba mea nepoata. Fetele s-au jucat non stop, am fost o saptamana si mai in nord, unde are familia lui David casa de vara, zile pline
de soare, alte balaceli, alte paduri frumoase, nopti roz si un somon de 11 kilograme prins de pescarul meu iubit, dupa o noapte de tras. Mara a castigat la tombola doua carticele superbe cu povesti cu trolli pe care i le-am tradus frumos, sa le poata citi cand vrea ea. Ce e fantastic la carticelele astea este ilustratia (de Rolf Lidberg, aveti aici si alte imagini) si, citind si bucurandu-ma de desene, am realizat ca povestile cu trolli spun povestile suedezilor, care desi au cele mai noi modele de iphone, ipad, sunt printre cei mai tehnologizati din lume, se bucura de viata simplu, permanent in contact cu natura. Apa, balaceala, fragute, ciuperci, zmeura, flori, padure, cer cu o mie de culori. Exact ca trollii.

Vara asta am iesit mult in largul arhipelagului stockholmez (aproximativ 30.000 de insule si insulite, milioane de imagini fantastice, natura, salbaticie, piatra, casute ici si colo, mii de barci mai mari sau mai mici, mai rapide sau mai cu panze, niste apusuri de soare care iti taie respiratia), am innoptat pe cate o insula, David a iesit la pescuit de somon (n-a prins nimic, dar s-a distrat de minune uitandu-se la focile curioase din
jurul barcii). Cateva conserve in lada frigorifica, apa, o plita micuta sa incalzim mancare sau sa facem cafea, pescuit bibani, apoi facuti la gratar, in rest apa, piatra, natura, apusuri de soare, Mama Natura in toata splendoarea ei. Pe una din insule, cu apusul in stanga, cu luna grasa si galbena rasarind in fata, de mana cu omul meu, singurele zgomote fiind un clipocit usor de apa si propria respiratie, am simtit acea fericire deplina, atotcuprinzatoare, de o profunzime fara margini care m-a facut sa cred ca as putea muri atunci fara sa regret nimic, tocmai de-aia vreau sa traiesc intens, fara sa-mi bat joc de clipa.

Am scris povestile astea infasurata intr-o paturica, in canapea, afara e noapte, frigut, toamna. M-am uitat la toate cele 1700 de fotografii din vara asta si mi-a fost extrem de greu sa aleg ce sa va arat. M-am oprit la fiecare in parte, am retrait clipa, senzatia, bucuria, rasuflarea taiata, fericirea. Si asa pot merge usor mai departe, spre alte clipe frumoase, de toamna, de iarna lunga, pana la viitoarea vara.


Swedish summer in my heart photo-album